Exista o multime de meserii murdare si scarboase, dar iata 10 dintre ele! Cele mai bine platite!
10. Gunoier
Colectarea gunoiului este o treaba murdara in adevaratul sens al cuvantului. Cei care muncesc in acest domeniu se confrunta cu mirosuri urate, diferite deseuri, dar si cu pericolul de a se imbolnavi.
In ciuda murdariei, pericolului si a mirosului, exista persoane dispuse sa faca asa ceva, chiar daca pare ceva umilitor.
Salariul mediu anual pentru aceasta activitate este de aproximativ 43.000 de dolari pe an.
9. Gastroenterolog
Acest medic are o misiune destul de complicata, avand in vedere ca se ocupa cu tot ce tine de intestinul uman. In primul rand este nevoie de patru ani de scoala medicala, trei ani de rezidenta si de la doi la patru ani de bursa pentru a deveni gastroenterolog cu drepturi depline.
Gastroenterologia este specialitatea medicala care se ocupa cu preventia, diagnosticul si tratamentul afectiunilor sistemului digestiv (afectiuni gastrointestinale, hepatice, colecistice, pancreatice).
Din acest job se castiga intre 200.000 de dolari si 400.000 de dolari pe an. Nu prea rau, nu?
8. Muncitor pe o instalatie de foraj petrolier
Industria petrolului este o industrie in plina expansiune. Avand in vedere ca industriile moderne depind in mare masura de petrol si ca preturile acestuia cresc, nu este de mirare ca cei care extrag aurul negru sunt foarte bine platiti.
Este adevarat ca salariul este mare, dar si munca pe masura, pentru ca viata de zi cu zi pe o instalatie de foraj este murdara si periculoasa. Aceasta implica saptamani de munca grea si nopti nedormite, petrecute in mijlocul oceanului. In afara de durerile fizice cauzate de echipamentul de munca si de manevrarea utilajelor grele, lucratorii se confrunta si cu materiale explozibile. Acestia trebuie sa poarte un echipament special care le protejeaza auzul, fiind nevoiti sa comunice prin semne.
Acest job aduce venituri anuale de peste 40.000 de dolari.
7. Spalator de toalete portabile
Cineva trebuie sa faca aceasta treaba murdara. Folosind un rezervor si o bagheta de vid, curatatorii trebuie sa stranga toate deseurile dintr-o toaleta portabila.
Dupa ce strang hartia de toaleta folosita si aruncata pe jos, trebuie sa spele toate suprafetele murdare, inclusiv peretii toaletei. De obicei curatirea unui wc portabil dureaza cateva minute, iar majoritatea lucratorilor curata intre 10 si 60 de toalete pe zi.
Acest job este platit cu 50.000 de dolari pe an.
6. Pescar de crabi
Atunci cand ne gandim la pescuit ne vine in minte o zi placuta petrecuta pe malul lacului. Aceasta informatie s-ar putea sa vina ca o surpriza, dar pescuitul se numara printre cele mai mortale ocupatii in SUA. In Alaska, pescarii de crabi se confrunta cu frigul si inghetul, dar si cu valurile gigantice.
Pentru cateva luni de munca pe an, cei experimentati pot castiga aproximativ 60.000 de dolari.
5. Inspector de canalizare
obolani, gandaci, pasaje intunecate si, ocazional, cadavre. Nu, nu este vorba despre o zi din viata lui Indiana Jones. Intr-un rol mai putin stralucitor este distribuit cel care inspecteaza canalizarile.
Acesta parcurge adancimi de sutele de kilometri de canalizare de sub orasele noastre. Persoanele care au grija de sistemele noastre de canalizare se confrunta cu excremente, miros infiorator, gandaci, sobolani si de multe ori chiar cu organisme moarte, atat de animale cat si de oameni.
Nu e un job foarte usor, dar aduce aproximativ 60.000 de dolari pe an.
4. Miner
Mineritul este o profesie foarte periculoasa. Minele de carbuni contin metan si in orice moment pot aparea explozii. Pe langa expunerea la avalanse si la mizerie, cei care lucreaza in mina inghit praf de carbune si,uneori, dezvolta o afectiune care provoaca dificultati de respiratie.
In Virginia de Vest, unde carbunele reprezinta o industrie imensa, minerii de carbune castiga un salariu mediu anual de aproximativ 64.000 de dolari
3. Persoana care imbalsameaza cadavrele
Cele mai multe culturi au traditii vechi in ceea ce priveste ritualurile funerare si tratamentul fata de persoanele decedate. Una dintre aceste traditii se refera la incercarea de a tine corpul cat mai curat posibil. Daca egiptenii practicau mumifierea, culturile moderne practica imbalsamarea.
In acest caz este nevoie de o persoana care sa aiba grija ca totul sa decurga cum trebuie, iar acest job nu este o experienta foarte placuta. Ritualul de imbalsamare implica spalarea cadavrului cu sapun germicid, masaj, scurgerea sangelui si a gazelor si injectarea cu lichid de imbalsamare.
La cerere, cel decedat poate fi barbierit si machiat. In final mortul trebuie imbracat. Practicarea acestui job presupune manevrarea unei substante chimice, care este folosita la curatarea cadavrului.
Acest job aduce, in medie, un venit anual de 41.000 de dolari pe an.
2. Instalator
Pentru lumea moderna, ideea de a trai fara instalatii sanitare de interior este de neconceput, motiv pentru care instalatorii sunt indispensabili. Acest job este destul de greu avand in vedere ca de cele mai multe ori cei care se ocupa cu asa ceva trebuie sa se inghesuie sub chiuveta sau chiar sub casa.
Pe langa aceste lucruri, instalatorii au de-a face cu mizerie, deseuri si tevi incinse. Clientii pot suna la orice ora, programul de lucru fiind imprevizibil.
In Statele Unite, un instalator castiga, in medie, aproximativ 47.000 de dolari pe an.
1. Persoana care curata locul unei crime
Exista persoane platite sa curate locurile unde au fost savarsite diverse crime, de la infractiuni sangeroase pana la infractiuni ce includ substante chimice periculoase. Nu sunt multi cei care sunt dispusi sa faca asa ceva, chiar daca in joc sunt multi bani.
Acest loc de munca este foarte periculos, fiind interzis celor slabi de inima. Pe langa stres si chiar depresie, in unele cazuri, cel care se angajeaza sa faca astfel de lucruri risca sa se aleaga cu diferite boli infectioase.
In functie de cat de mare este "mizeria", operatiunea de curare tine de la cateva ore, la cateva zile, iar plata se face pe ora. Cu un astfel de job, in afara, se pot face pe putin 75.000 de dolari pe an.
Sursa:HOWSTUFFWORKS.COM
Eu sunt inginer diplomat, am doua masterate la activ, am peste sapte ani vechime si castig sub 4000 dolari pe ani, bani pe care ii dau pe chirie.
RăspundețiȘtergereAsta e daca lucram in Romania,daca am lucra in America alta ar fi treaba.
RăspundețiȘtergerezi mersi ca ii castigi si pe aia ;)) eu inca nu am gasit nici un job :(
RăspundețiȘtergeresi mai corect,nici macar pe bani putini nu se mai gasesc locuri de munca in romania
RăspundețiȘtergereCea mai buna meserie este cea de curva.Te simti bine si castigi fabulos de bine chiar intr-o zi sa zicem mai incarcata.Tine cont ca se pot face cel putin 50 de felatii pe zi deci=50x50 euro(per felatie)=2500 euro pe zi!!!
RăspundețiȘtergereDeci comentariile nu au rost.